Prăjitură cu migdale şi fistic

Cauţi o reţetă de dulce pe care să o prepari celor dragi? Îţi propunem prăjitura cu migdale şi fistic, un real regal culinar, care le va răsfăţa papilele gustative.
Ingrediente pentru Prăjitură cu migdale şi fistic
- 4 ouă
- 50 g fistic
- 250 g fulgi de migdale
- 250 g unt
- 170 g griş
- 200 g zahăr
- 400 g iaurt
- 100 ml ulei de fistic
- praf de copt
- sare
- 150 g zahăr pentru sirop
- esenţă
Mod de preparare Prăjitură cu migdale şi fistic
Topeşte untul şi amestecă-l cu zahărul până când obţii o pastă omogenă. Bate ouăle şi adaugă-le peste primul amestec. Încorporează iaurtul şi uleiul de fistic. Pentru a întări compoziţia, amestecă bine în timp ce pui făina, grişul, praful de copt şi fulgii de migdale. Pune şi un praf de sare pentru gust.
Într-o tavă cu hârtie de copt, întinde aluatul obţinut şi netezeşte-l bine. Striveşte fisticul (pune-l într-o pungă şi foloseşte un sucitor sau o sticlă) şi presară-l pe deasupra prăjiturii.
Bagă la cuptor timp de o oră. Când este gata, prepară din apă, zahăr şi o esenţă de vanilie, lămâie sau rom un sirop cu care să însiropezi prăjitura.
Se lasă la răcit şi apoi se taie şi se serveşţe. Poftă bună!