Chec de ciuperci
Cititoarea noastră Huerta Ivette din Lupeni Jud, Hunedoara ne-a trimis această reţetă. Vă mulţumim! Nu uitaţi că aşteptăm în continuare reţetele voastre la adresa retete@click.ro!
Ingrediente:
3 cepe medii tăiate cubuleţe (400 g) 2 cutii ciuperci (sau 450 g ciuperci proaspete) 5 ouă la temperatura camerei 5 linguri de făină (100-125 g) 5 linguri de smântână (100 ml) 1 legatură mare de mărar 3 linguri de ulei sare piper
Mod de preparare:
Se curăţă şi se spală ciupercile şi ceapa. Se taie cubuleţe. Se pun intr-o tigaie suficient de mare şi se călesc în ulei până se înmoaie. Se potrivesc de sare şi piper. Apoi se lasă să se răcească.
Se încălzeşte cuptorul la 350°F. Se ung două tăvi de chec cu ulei şi se tapetează cu făină. Se separă ouăle. Se bat albuşurile spumă. Ciupercile se amestecă cu gălbenuşurile, smântâna, mărarul tocat, eventual puteţi pune şi pătrunjel.
Se adaugă şi albuşurile şi făina. Se amestecă uşor, de jos în sus cât să se omogenizeze, având grijă să nu se lase. Se împarte compoziţia în două şi se pune în tăvi.
Se dă la cuptor aproximativ 50 de minute până se rumeneşte frumos. În primele 30 de minute nu se deschide cuptorul ca sa nu dea înapoi.
Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.