Dulceaţă de ardei iute

Dacă vrei să prepari ceva deosebit cu care să îmbogăţeşti gustul fripturilor, al salatelor ori al pastelor, îţi propunem câteva dulceţuri inedite. Îndrăzneşte!
Dificultate mică Preparare 120' Pentru 2 borcane
Ingrediente
500 g ardei iute
300 g zahăr
500 ml oţet din vin
Mod de preparare
Speli ardeii iuţi, le îndepărtezi codiţele, apoi îi tai rondele subţiri.
Separat, într-un vas, torni oţetul şi zahărul şi laşi să fiarbă, la foc mic, aproximativ 30 de minute până când compoziţia se leagă ca la dulceaţă. Adaugi ardeii şi mai ţii la fiert cam
20 de minute sau cât de legată vrei să-ţi iasă dulceaţa.
Torni fierbinte în borcane şi serveşti după 2 săptămâni. Dulceaţa de ardei iute o poţi folosi la prepararea sosurilor pentru paste şi fripturi, la tocăniţe şi, în general, de câte ori vrei să mănânci ceva picant.
sursa foto: StockFood