Dulceaţă de mure

Nu numai ursul din pădure se poate bucura de gustul dulce-acrişor al murelor. Poţi fi şi tu un norocos, mai ales dacă alegi să faci o delicioasă dulceaţă de mure. Ingrediente
2 kg mure â
1,2 kg zahăr
2 lămâi
Mod de preparare
Speli foarte bine murele şi le pui la scurs. Amesteci zahărul cu murele într-un vas şi aştepţi să-şi lase siropul peste noapte. Pui vasul la fiert pe foc mic. Speli lămâile şi le tai felii, după care le adaugi în dulceaţa de mure. Amesteci din când în când cu o lingură de lemn.
Când siropul începe să se lege, stingi focul. O laşi să se răcească două ore şi pui dulceaţa de mure în borcane sterilizate. Aşezi borcanele în cămară sau într-un loc răcoros.