Ghebe cu morcovi şi gogoşari în oţet

gheb jpeg

Această reţetă am primit-o de la cititoarea noastră Patras Simona. Mulţumim Simona pentru reţetă! Aşteptăm şi reţetele voastre la adresa retete@click.ro!

Ingrediente: 1 kg ghebe 1 kg gogosari 500 g morcov 2 fire praz boabe de mustar boabe de piper oţet de vin 9 grade sare grunjoasa

Mod de preparare:

Ghebele proaspete se curata şi se spală în mai multe ape. Se  opăresc ghebele în apa clocotită, apoi se pun într-un strecurător şi se lasă să se scurgă surplusul de apă. Gogoşarii se curăţă, se spală şi se taie bucaţi mici. Prazul, morcovii curaţaţi şi spălaţi se taie rondele. Pentru oţet avem nevoie de un litru de oţet de vin amestecat cu 20 g sare grunjoasa, câteva boabe de piper şi muştar. Se pune amestecul de oţet pe foc şi se lasă să fiarbă. Când oţetul a început să fiarbă se adaugă ghebele, morcovii, gogoşarii şi se lasă să dea în clocot. Se scot apoi cu o lingură specială cu gauri, se aşează în borcane mici spălate şi sterilizate, iar deasupra se toarnă oţetul clocotit. Se închid borcanele cu capace şi se fierb pe baie de abur timp de 15-20 minute.

Se pastreaza în loc uscat si bine aerisit.