Gomboţi cu prune

Îi mulţumim Aureliei Baciu din Târgu-Mureş pentru această reţtă care ne-a trimis cu gândul în copilărie!
Ingrediente
1 l apă 3-4 linguri zahăr 1 lingură scorţişoară măcinată 7 căni apă ½ linguriţă sare 1 cană mălai 1 cană făină 1 cană griş pesmet, după gust zahăr, după gust 4-5 linguri ulei 600 g prune
Mod de preparare
Speli bine prunele şi le scoţi sâmburii. Dacă sunt prea mari, le poţi rupe în două.Pui la fiert apa, presari zahărul şi când începe să clocotească dai focul mic şi adaugi scorţişoara, apoi opăreşti prunele 2 minute.
Le scoţi şi le laşi la scurs. Torni într-o oală încăpătoare cele 7 căni cu apă şi sarea. Separat, amesteci făina, mălaiul şi grişul, şi când apa începe să fiarbă, o torni în ploaie. Omogenizezi energic cu un tel ca să nu facă cocoloaşe, fierbi aproximativ 15-20 de minute, până când capătă o consistenţă groasă. Dai de pe foc şi laşi la răcit.
Separat, într-o tigaie, torni uleiul, şi când s-a încălzit uşor pui pesmetul şi zahărul şi ţii pe foc până când îşi schimbă culoarea. Laşi deoparte.
Cu mâinile umede, iei din compoziţia cu făină, aplatizezi, pui în mijloc o prună şi formezi o biluţă de mărime potrivită. Tăvăleşti găluştele prin pesmet şi le aşezi
într-un bol. Dacă vrei, mai poţi presăra peste ele zahăr.