Mille-feuille cu căpşuni

Mille Feuille cu capsuni jpeg

Ramona Nădăban din Arad ne-a ispitit cu reţeta de Mille-feuille cu căpşuni. Nu i-am rezistat!

De ce ai nevoie

400 g aluat foitaj

1 ou

100 g zahăr tos

500 ml frişcă lichidă

150 g zahăr pudră

300 g căpşuni

coaja rasă de la 1 lămâie

150 g ciocolată albă

zahăr pudră pentru decor

Cum se prepară

Laşi foitajul la dezgheţat, apoi îl împarţi în trei părţi egale. Le întinzi pe fiecare în parte, astfel încât să aibă toate forme dreptunghiulare şi aceleaşi dimensiuni. Întinzi una dintre foi într-o tavă şi o ungi cu ou bătut şi torni o treime din zahărul tos. Coci foitajul 20 de minute, până prinde o culoare aurie. Procedezi la fel şi cu celelalte două foi rămase. Între timp, speli căpşunile şi le tai. Baţi frişca cu zahărul pudră, până se întăreşte. Încorporezi căpşunile, coaja de la lămâie şi ciocolata albă rasă şi amesteci uşor. După ce foile s-au răcit, pui prima foaie cu partea unsă cu ou în sus, torni jumătate din cremă, apoi cealaltă foaie, din nou crema, iar deasupra cea de-a treia foaie, dar cu partea unsă cu ou în jos. Torni zahăr pudră deasupra, într-un strat fin, apoi porţionezi foitajul cu un cuţit zimţat.