Ochi de pisică
Mulţumim Iulianei Lako din localitatea Cenad, judeţul Timiş pentru această reţetă.
Ingrediente
Pentru aluat 300 g făină 200 g margarină 3 gălbenuşuri drojdie 6 linguri lapte 2 linguri zahăr pudră
3 albuşuri
150 g zahăr pudră
150 g nucă măcinată
1 borcan gem de gutui
boabe de vişine din compot
Mod de preparare
Pui drojdia sfărâmată în puţin lapte îndulcit. Amesteci margarina cu zahărul şi cu gălbenuşurile. Pui făina cernută şi maiaua, apoi frămânţi. Împarţi în două aluatul şi acoperi cu un prosop să dospească 20 de minute.
Iei prima bucată de aluat, întinzi o foaie subţire pe care o ungi cu gem pe margini. Pui boabe de vişine şi rulezi strâns din ambele margini, lăsând la mijloc puţin loc pentru umplutura cu nucă. Mixezi albuşurile. După ce obţii o spumă tare, adaugi zahărul pudră, nucile măcinate şi mixezi în continuare. Cu spuma obţinută umpli golul rămas. Procedezi la fel cu a doua bucată de aluat. Le pui pe ambele în tava tapetată şi acoperi cu un prosop. Laşi încă 10-15 minute. Le dai la cuptorul preîncălzit timp de 40 de minute până se rumenesc. După răcire, pudrezi cu zahăr şi le feliezi.