Plăcintă cu spanac şi brânză feta

placinta cu spanac si feta jpeg

Cine nu a gustat sau cine măcar nu a auzit de plăcinta cu spanac şi brânză feta care face deliciul bucătăriei tradiţionale greceşti? Îţi propunem o reţetă care să te convingă să faci imediat un drum la magazin pentru a cumpăra ingredientele, care apoi, se vor combina într-o gustoasă plăcintă de spanac cu brânză feta.

Ingrediente

1 pachet foi de plăcintă 700 g spanac spălat, opărit şi tocat 300 g brânză feta 1 fir praz 4 fire de ceapă verde 1 linguriţă mentă uscată ½ legătură mărar proaspăt ½ legătură pătrunjel proaspăt ½ linguriţă nucşoară sare piper 1 cub concentrat de supă de legume 1 ou bătut 100 ml ulei de măsline

plăcintă

Mod de preparare

Încingi cuptorul. Speli şi toci prazul, ceapa verde, mărarul şi pătrunjelul. Încingi într-o cratiţă 50 de ml de ulei de măsline la flacără medie. Pui prazul şi ceapa verde şi sotezi timp de câteva minute până când prazul se mai înmoaie. Apoi adaugi spanacul şi îl sotezi şi pe el. Dizolvi cubul de concentrat de supă în 200 ml de apă fiartă. Apoi pui şi menta, pătrunjelul, mărarul, piperul, supa şi puţină sare, după preferinţă. Reduci flacăra şi coci spanacul până când se evaporă apa. Adaugi restul de ulei, amesteci cu lingura de lemn şi opreşti focul.

Fărâmiţezi cu o furculiţă brânza feta într-un bol, adaugi oul bătut, piper şi sare. Amesteci compoziţia de brânză cu cea de spanac şi o mixezi puţin în blender.

Tapetezi o tavă cu foaie pentru copt. Aşezi jumătate din foile de plăcintă în tavă, dar o ungi pe fiecare cu o pensulă înmuiată în ulei de măsline sau unt topit.

Aşezi compoziţia de spanac şi brânză feta şi o nivelezi cu un cuţit. Apoi pui restul de foi, dar repeţi operaţiunea de ungere cu ulei pentru fiecare foaie. O ungi inclusiv şi pe ultima, cea de deasupra, dar pe care o stropeşti şi cu puţină apă rece.

Laşi la cuptor plăcinta cu spanac şi brânză feta pentru 45 de minute sau până când plăcinta este rumenă şi crocantă. Îndepărtezi tava din cuptor,  porţionezi plăcinta cu spanac şi brânză feta şi serveşti, de pereferat, la temperatura camerei.

plăcinta cu spanac

Placinta greceasca cu spanac

Placinta greceasca cu spanac

Placinta cu orez si branza

Placinta cu orez si branza

Tarta cu spanac

Tarta cu spanac

sursa: www.foodaki.gr