Prajitură tăvălită în nucă de cocos

IMG 2646 jpeg

Pentru mulţi dintre noi, aceasta este prăjitura copilăriei. Domnul Dorin Mehedinţu din Giurgiu ne-a trimis reţeta de prăjitură tăvălită în nucă de cocos.

Pentru blat

300 g făină 4 ouă 200 ml lapte 100 g unt 200 g zahăr 1 praf sare 1 linguriţă cu vârf praf de copt 3 linguriţe esenţă de vanilie sau o fiolă

Pentru glazură

100 g unt

250 ml apă

70 g cacao

300 g zahăr

esenţă de rom, după gust

200 g nucă de cocos

Cum se prepară

Mixezi gălbenuşurile cu zahărul şi cu untul moale până obţii o cremă fină, apoi încorporezi esenţa de vanilie şi laptele. Adaugi făina cernută şi amestecată cu praful de copt şi cu sarea. Omogenizezi ingredientele şi încorporezi albuşurile bătute spumă separate. Aluatul obţinut îl torni într-o tavă tapetată şi îl dai la cuptorul încins, în prealabil, 20 de minute, apoi îl laşi la răcit.

Pentru glazură, aşezi pe focul mic zahărul şi cacaua, amesteci şi torni apa. Când se încălzeşte adaugi untul şi ţii până când obţii un sos gros.

Tai blatul rece în pătrate, le treci prin sos, apoi prin nucă de cocos.