Pulpă de iepure la grătar cu ciuperci sotate

Adina Stoica din Râmnicu Vâlcea ne-a trimis la redacţie o delicioasă reţetă de pulpă de iepure (afumat în prealabil) la grătar cu ciuperci sotate.
Ingrediente
1 borcan ciuperci întregi 2 cepe 1 legătură pătrunjel verde 100 gr unt 1 ceaşcă cu vin alb sare 6 căţei usturoi 2 pulpe iepure piper, maghiran
Mod de preparare
Iepurele este crescut de noi, pus la saramură şi fum. Din iepure am folosit doar pulpele (a fost afumat şi cu cimbru).
Ciupercile le clătim şi le punem într-o sită, pentru a se scurge apa din ele.
Ceapa curăţată o tăiem peştişor şi o punem într-o tigaie, împreună cu untul. Când începe să devină aurie, adăugăm ciupercile, sarea, piperul şi vinul, le lăsăm la foc mic să fiarbă, până începe să scadă. Când sunt aproape gata, punem usturoiul,1 linguriţă maghiran şi pătrunjelul tocat.
Între timp, punem pulpele la grătar, întorcându-le pe ambele părţi. Când este gata grătarul, punem pe un platou alături de ciuperci.
Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.