Ruladă cu cireşe

prajitura cu cirese jpeg

Din ultimele cireşe de pe piaţă fă o prăjitură savuroasă cu fructe şi frişcă. Reuşita reţetei ne-o garantează doamna Ungureanu Ioana din Slatina.

De ce ai nevoie pentru ruladă

Pentru blat

7 ouă

7 linguri de zahăr

6 linguri făină

2 linguri cacao

esenţă de rom

Pentru cremă

250 gr mascarpone

250 ml frişcă lichidă

cireşe fără sămburi

Pentru decor

100 ml frişcă lichidă

cireşe

Cum se prepară rulada

Separăm ouăle şi mixăm albuşurile cu zahărul spumă tare. Adăugăm gălbenuşurile pe rând şi mixăm uşor după fiecare. Punem esenţa, făina cernută cu cacao şi mixăm uşor. Tapetăm tava mare a aragazului cu hârtie de copt, punem compozitia şi dăm la cuptorul preîncălzit aproximativ 20 minute. Când e gata o scoatem, îndepărtăm hârtia de copt şi o rulăm într-un prosop umed.

Pentru cremă, mixăm mascarponele cu frişca lichidă. Când rulada s-a răcit, o desfacem, întindem crema de mascarpone şi presăram cireşe pe toată suprafaţa. O rulăm cu grijă şi o dăm la rece minim 3 ore, apoi o decorăm cu frişca lichidă mixată şi cireşe.