Ruladă de caşcaval

Reţetele de ruladă nu trebuie să fie neapărat dulci. Doamna Simona Gafiţa din Hunedoara ne-a trimis cea mai bună reţetă de ruladă cu caşcaval.
Ingrediente
300 g caşcaval
150 g şuncă presată
1/2 ardei gras roşu
2 ouă fierte tari
100 g brânză topită
100 g unt moale
1 ceapă mică
2-3 căţei de usturoi
câteva fire de pătrunjel verde
sare
piper
Cum se prepară
Introduci caşcavalul în ambalaj într-o oală cu apă clocotită şi o laşi acolo aproximativ 15-20 de minute, acoperită cu capac. Între timp pregăteşti umplutura din brânza topită, untul moale, şunca şi ardeiul tăiate cubuleţe, ouăle date prin răzătoarea mare, ceapa şi usturoiul tocate fin şi pătrunjelul tăiat mărunt. Amesteci bine toate ingredientele până se omogenizează, apoi condimentezi după gust cu sare şi piper. Întinzi o folie alimentară pe masă, scoţi bucata de caşcaval din oală, care trebuie să fie moale, şi o întinzi cu sucitorul într-o foaie dreptunghiulară de 1cm grosime. Pui umplutura şi rulezi cu ajutorul foliei, apoi o dai la rece 3-4 ore.