Tort Buturugă

Mulţumim Octaviei Mărculescu pentru o gustoasă reţetă de tort Buturugă pe care ne-a trimis-o la redacţie.
Ingrediente
Pentru blat 10 ouă 10 linguri zahăr 6 linguri miere 14 linguri făină 2 linguri cacao 1 linguriţă bicarbonat (stins cu zeamă de lămâie) praf de sare
4 ouă
400 g zahăr
300 g unt
cacao
Separi ouăle şi baţi albuşurile cu un praf de sare. Adaugi zahărul, mierea, dar şi făina în care ai pus cacaua şi bicarbonatul stins. Torni compoziţia în tavă dreptunghiulară tapetată cu hârtie de copt apoi dai la cuptorul preîncălzit 30 de minute.
După ce s-a răcit, tai blatul în două foi. Pentru cremă: baţi ouăle cu zahărul, după care pui compoziţia pe baie de aburi (până se topeşte zahărul). Dai crema deoparte şi după ce s-a
răcit adaugi untul şi cacaua (sau cremă de ciocolată). Întinzi pe masă foile de blat, una lângă alta, după care pui 2/3 din cremă şi rulezi strâns. Deasupra pui crema rămasă, tai colţurile ruladei şi le aşezi în lateralul prăjiturii (aspect de buturugă). Decorezi după preferinţe.
Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.