Tort „muşuroi de cârtiţă“

tort musuroi de cartita jpeg

Irina Ionela Ungureanu din Râmnicu Vâlcea ne-a trimis la redacţie o delicioasă reţetă de tort "musuroi de cartita" care îi aminteşte de copilărie. Sperăm că şi vouă.

Ingrediente

Pentru blatul de cacao

5 ouă 5 linguri zahăr 2 linguri făină 2 linguri cacao esenţă de vanilie 1 plic praf de copt

Pentru cremă

4 ouă

1 cană zahăr

100 g făină

2-3 plicuri zahăr vanilat

500 ml lapte

200 ml frişcă lichidă

1 plic gelatină

3 banane

ciocolată rasă

suc de lămâie

Mod de preparare

Pentru blat, separi ouăle şi baţi albuşurile cu zahărul. Adaugi gălbenuşurile, esenţa de vanilie şi mai omogenizezi 1 minut. Amesteci cacaua cu făina, praful de copt, apoi torni treptat peste albuşuri. Pui compoziţia într-o formă de tort tapetată şi dai la cuptor jumătate de oră (până trece testul scobitorii).

Pentru cremă, freci bine ouăle cu zahărul şi făina. Compoziţia obţinută o torni peste lapte, adaugi zahărul vanilat şi pui la fiert, pe foc mic, amestecând până se îngroaşă.

Separat, baţi frişca şi o adaugi în crema răcită. Gelatina o prepari conform instrucţiunilor de pe plic, o pui peste cremă, apoi dai compoziţia la frigider. Tai partea de sus a acestui tort "musuroi de cartita", după care scobeşti cu o lingură blatul, astfel încât să rămână marginea de 1-1,5 cm grosime.

Descojeşti bananele şi le dai prin sucul de lămâie pentru a nu se oxida. Pui bananele în tortul scobit şi adaugi crema. Mărunţeşti miezul scos din interior şi îl pui peste cremă şi presari ciocolată rasă. Dai acest tort "

musuroi

de cartita" la frigider cel puţin 3 ore.

image

Tort de ciocolata cu crema de lapte

Tort de ciocolata cu crema de lapte

Tort de biscuiti

Tort de biscuiti

Tort de gelatina cu portocale

Tort de gelatina cu portocale

Echipa clickpoftabuna.ro nu îşi asumă responsabilitatea eventualelor nereuşite culinare. Reţetele sunt trimise de cititorii noştri şi aparţin acestora.