Cremă de feta cu ardei
Crema de brânză pe care o poţi mânca la micul dejun, o poţi folosi în sandvişuri sau o poţi mânca la o gustare.
Ingrediente pentru crema de feta cu ardei
400 g brânză feta cremoasă
2 ardei copți, bine scurși
praf de chili
1 ardei iute, roșu, pentru ornat
Cum faci crema de feta cu ardei
Într-un blender, mixezi ardeii copți până devin o pastă și adaugi praful de chili. Separat, într-un bol, cu ajutorul unui mixer transformi brânza feta în cremă.
Torni pasta de ardei peste crema de brânză și continui să mixezi până ce ardeiul e încorporat. Așezi într-un bol și ornezi cu felii de ardei iute.
Servești cu pâine prăjită sau cu nachos.