Fursecuri Clopoţel

Pregăteşte o tavă sau mai multe cu fursecuri, folosind cele mai frumoase forme de fursecuri. Reţeta de mai jos te va inspira să le prepari celor mici fursecuri în formă de clopoţel, numai bune pentru copiii pofticioşi.
Ingrediente
250 g făină 2 gălbenuşuri 70 g zahăr 120 g unt coajă rasă de la 1 lămâie zahăr pudră gem, după gust
Mod de preparare
Cerni făina. Faci o gropiţă în mijloc şi pui gălbenuşurile, untul rece, zahărul şi coaja de lămâie. Amesteci şi frămânţi un aluat omogen. Îl înveleşti într-o folie de plastic şi îl laşi la frigider o jumătate de oră. Încingi cuptorul. Întinzi aluatul şi decupezi forme de clopoţei sau după preferinţă. Pui hârtie de copt într-o tavă, aşezi formele de aluat şi le laşi în cuptor 10 minute. Apoi dai deoparte să se răcorească. Pui un strat de gem pe un fursec, aşezi deasupra altul şi presezi uşor. Presari pe fiecare prăjitură zahăr pudră. Serveşti după câteva ore de la preparare.
Cum faci cele mai fragede fursecuri cu unt
Cum faci cele mai fragede fursecuri cu unt
Fursecuri „limbi de pisică“, reţeta bunicii