Hummus cu vinete coapte, pastă de susan şi usturoi

2 shutterstock 1371572618 jpg jpeg

Reţeta de Baba Ganoush este tradiţional libaneză, fiind asemănătoare cu hummusul clasic doar că se prepară din vinete coapte şi nu din năut. O porţie conţine proteine, grăsimi, sodiu, potasiu, vitamina A, vitamina C, calciu şi fier.

Ingrediente

  • 2 vinete
  • 2-3 căţei de usturoi
  • 3 linguri zeamă de lămâie
  • 3-4 linguri pastă de susan
  • 2 linguri ulei de măsline
  • ½ legătură pătrunjel
  • sare şi piper, după gust

Mod de preparare

Preîncălzeşti cuptorul la 200 de grade Celsius.

Înveleşti vinetele în folie de aluminiu şi le dai la cuptor, într-o tavă, 50-55 de minute, apoi le laşi la răcit.

Descojeşti vinetele şi pui miezul copt într-un blender. Adaugi zeama de lămâie, pasta de susan, usturoiul curăţat, uleiul de măsline şi asezonezi cu sare şi piper după gust. Mixezi până obţii o pastă cremoasă.

Serveşti cu lipie sau cu pâine prăjită şi decorezi cu pătrunjel proaspăt, tocat mărunt, sau cu seminţe de susan.

Cum se face pasta de susan?

Dacă ai ales să pregăteşti pasta de susan chiar la tine în bucătărie, iată de ce ai nevoie:

  • 600 g seminţe de susan
  • 3 linguri ulei de măsline
  • sare, după gust

Prăjeşti  seminţele de susan câteva minute până se rumenesc uşor. Amesteci continuu pentru a nu se arde şi pentru a nu căpăta gust amar.

Pui seminţele de susan într-un blender, adaugi uleiul şi asezonezi cu sare după gust. Mixezi până obţii o pastă cremoasă.

Poftă bună!

Foto: Shutterstock.com

Încearcă şi reţeta de Salată de vinete, cu roşii şi usturoi

Salată de vinete, cu roşii şi usturoi

1 salata de vinete cu rosii si usturoi jpg jpeg