Blinii cu icre de Manciuria
Iată cum un preparat aparent banal poate fi ridicat la rang de artă culinară. Învaţă să prepari blinii cu icre de Manciuria!
De ce ai nevoie pentru blinii cu icre de Manciuria
› 125 g făină › 10 g drojdie › 1 ou › 1 linguriţă de sare › ½ pahar de lapte călduţ › 1 lingură cu zahăr › ulei › 100 g icre Manciuria › 1 ceapă › chivas Pentru crema de brânză: › 100 g unt › 100 g brânză › 100 ml smântână
Cum se prepară blinii cu icre de Manciuria
Freci bine drojdia cu zahărul. Separat, pui făina într-un castron, iar în mijlocul ei adaugi gălbenuşul. Torni laptele călduţ şi drojdia lichefiată, sarea şi amesteci până când obţii o pastă omogenă. Baţi albuşul spumă, apoi îl încorporezi delicat în aluat.
Încingi puţin ulei, pui pasta sub formă rotundă şi prăjeşti, ca pe clătite, pe o parte şi pe cealaltă.
Pentru crema de brânză, amesteci toate ingredientele cu ajutorul unui blender. Decorezi fiecare blinie în parte cu firişoare tocate de ceapă chivas, pastă de brânză şi icre.