Clătite cu caise şi cremă de vanilie
Această reţetă de clătite cucaise şi cremă de vanilie este foarte delicioasă şi poate fi preparată oricând.
Ingrediente (1 tavă)
Pentru aluatul de clătite 2 ouă 300 ml lapte sare 200 ml apă minerală 200 g făină 2 linguri ulei
caise sau piersici din compot
250 g unt
250 ml lapte
200 g făină
2 ouă
½ baton de vanilie
3 linguri zahăr
alune pisate
frunze de mentă
Mod de preparare
Mixezi ouăle, făina, laptele, apa minerală şi un praf de sare până se omogenizează complet. La final, torni uleiul şi continui să mixezi pentru a se încorpora bine. Din compoziţia preparată, coci clătitele, pe rând, într-o tigaie de teflon, unsă cu puţin ulei numai la prima, pentru restul clătitelor este suficient uleiul din compoziţie.
Pui la fiert laptele cu vanilia. Când clocoteşte, adaugi treptat ouăle bătute cu zahărul şi făina diluată cu lapte rece şi le fierbi împreună, amestecând mereu, până se îngroaşă, apoi o laşi la răcit. După ce se răcoreşte, încorporezi untul bătut spumă până se omogenizează perfect.
Umpli clătitele cu caisele sau cu piersicile din compot scurse bine şi tăiate. Torni crema într-un vas termorezistent şi aşezi clătitele. Dai la cuptor 25 de minute. Le serveşti ornate cu alune şi frunze de mentă.