Drob de miel

drob de miel jpg

Este exclus să lipsească de pe masa de Paşte o reţetă atât de tradiţională precum drobul de miel.

Ingrediente

organe de la miel (ficat, inimă, plămâni, splină, rinichi)

1 legătură ceapă verde

2 ouă

1 legătură usturoi verde

3 linguri smântână grasă

sare

piper

unt, pentru uns tava

3 ouă fierte

pesmet

Mod de preparare

Speli organele de miel în câteva ape, apoi le opărești în apă clocotită pe care o arunci. Le fierbi în apă cu sare până se înmoaie, 30-40 de minute, le scurgi și le lași la răcit.

Le dai prin mașina de tocat, împreună cu ceapa și cu usturoiul bine spălate și uscate.

Separat, bați cele trei ouă cu sare și cu piper, după gust, și le pui în tocătură împreună cu smântâna, apoi omogenizezi bine.

Ungi o tavă de cozonac cu unt, presari pesmet, așezi un strat de amestec, cele trei ouă fierte, curățate în prealabil, montate central, acoperi cu restul de tocătură, nivelezi și mai presari pesmet. Dai drobul la cuptorul încins, aproximativ 40 de minute. Se servește rece.