Meniu de familie: cum pregătești rapid o masă festivă indiferent de eveniment

la masa jpg

Planul de pregătire pentru o masă importantă în familie este, de cele mai multe ori, mai consumator de timp decât pregătirea mesei în sine. Din dorința de a face lucrurile bine și pentru ca fiecare invitat să se simtă în largul lui, ajungi în impas și nu știi cum și de unde să începi.

Astfel, ți-am pregătit câteva metode care să te ajute în planificarea meniului, astfel încât să fii sigur că va ieși o masă așa cum ți-ai imaginat.

Pregătește câteva aperitive simple

Înainte de a începe masa oficială, alege să așezi pe masă câteva gustări ușoare, pentru a fi servite până sosesc toți invitații. Unele dintre ele ar fi:

●       Chiftelele. Sunt ușor de preparat și vedetele platourilor de aperitive. Ce le face speciale este că poți să le pregătești din diferite ingrediente, cu sau fără carne. Pentru masa în familie, alege chiftelute porc, care necesită doar jumătate de kilogram de carne de porc, ceapă, usturoi, condimente, două felii de pâine și pesmet. Gustul este inconfundabil, la cât de puține ingrediente conțin.

●       Ruladă din jambon sau șuncă și cremă de brânză. Îți trebuie doar câteva felii de jambon foarte bun sau de șuncă, după preferințe, pe care să le umpli cu cremă de brânză. Fie prepari crema de brânză acasă, cu smântână și brânză de vaci, fie alegi una deja făcută.

●       Ouă umplute. Ouăle umplute sunt acele gustări potrivite în orice context și care te vor scăpa din impas, în multe situații. După ce ai fiert ouăle și ai zdrobit gălbenușurile, le amesteci cu brânza preferată și cu verdeață. Apoi, umpli albușurile fierte și gata, ai un aperitiv gustos.

●       Humus și focaccia. Humusul este o gustare rece, bună de servit oricând, fiind și o variantă ideală pentru cei cu regim vegan sau vegetarian. Dacă ai timp, poți prepara humusul și focaccia în casă, însă există și variante din comerț, care pot să încânte gusturile.

Bineînțeles, din meniul de aperitive nu trebuie să lipsească legumele, sticksurile sau grisinele, dar nici strugurii și măslinele.

Gătește un singur fel principal

Mesele în familie sunt despre conexiuni și bucuria de a-i avea pe cei dragi aproape. Dacă te-ai concentrat la început pe aperitive care să domolească foamea, atunci la felul principal poți să te gândești la o singură variantă.

Pentru a-i mulțumi pe toți, gătește un singur fel, dar găsește alternative prin care mâncarea principală să fie combinată.

●       Pui sau curcan la cuptor. Carnea de pui sau de curcan este preferată de multe persoane și sigur nu vei da greș, dacă o vei include în meniu. Lângă, pregătește o salată verde, cartofi la cuptor, salată de sfeclă roșie și un piure de legume (cartofi, morcovi sau mazăre). Astfel, fiecare își va alege propria combinație.

●       Pește la cuptor. Și peștele este o alegere inspirată, indiferent de context. Indiferent că este somon, crap, doradă sau păstrăv, merge de minune cu o garnitură de cartofi copți, legume la cuptor sau o salată.

●       Carne la grătar. Alege un mușchi de vită, porc sau pui, pe care să îl pregătești la grătar. Apoi, formează mai multe platouri, din care cei invitați la masă pot să aleagă după preferințe. Lângă carne, bineînțeles că poți adăuga o salată de roșii și castraveți, salată de varză, legume la grătar sau piure din legume.

Lasă invitații să își aleagă băutura

După ce s-a încheiat masa, este timpul poveștilor, iar cel mai bine merg alături de o băutură. Fiindcă gusturile sunt diverse, o idee care să te salveze ar fi un open bar, unde fiecare să își pregătească băuturile. Ce ar trebui să conțină:

●       vin roșu și alb;

●       bere;

●       tequila, gin, prosecco, vodkă pentru cocktail;

●       apă tonică, sucuri naturale și carbogazoase.

Nu uita de merișoare, lămâi, portocale, limes sau gheață, pentru un plus de savoare în băuturi sau cocktailuri.

Așadar, cu aceste sfaturi, cu siguranță vei pregăti un meniu de sărbătoare adaptat fiecărei persoane, de la aperitive până la băuturi. Ia în considerare ideile de mai sus, pentru următoarea masă în familie, și pregătește meniul într-un timp record.

Sursa foto: Freepick.com