Piept de pui umplut cu broccoli FOTO

piept de pui umplut cu broccoli jpeg

Ca să-ţi iasă ­bine preparatele cu broccoli, trebuie să ştii câteva secrete: e bine să alegi bucheţele proaspete, cu frunzele verzi, pe ­care să le păstrezi maximum trei zile la frigider, înfăşurate într-o folie de plastic. Dacă le ţii mai mult, se îngălbenesc şi nu mai au acelaşi gust.

Ingrediente (4 porţii)

150 g broccoli (fără cotoare) 4 piepţi de pui 4 felii muşchi afumat 4 felii caşcaval sare făină ou pesmet ulei pentru prăjit

Mod de preparare

Se spală broccoli şi se fierbe timp de două minute în apă cu sare. Se clăteşte sub jet de apă rece şi se lasă să se scurgă bine.

image

Se spală pieptul de pui şi se întinde, tăind bucata de carne pe lung. Se bate fiecare bucată de carne cu ciocanul de şniţele (mai ales marginile).

image

Se sărează fiecare bucată de piept şi se aşază peste ea o felie de muşchi, una de caşcaval şi bucăţi de broccoli.

image

Se rulează bucăţile de carne, se trec prin făină, ou bătut cu un praf de sare şi prin pesmet. Se prăjesc în ulei încins pe toate părţile şi se scot pe prosoape absorbante. Se servesc cu piure de cartofi.

image