Supă-cremă de cartofi

1 profimedia 0094667966 jpg jpeg

Cartofii noi au apărut, aşa că poţi face o supă-cremă delicioasă!

De ce ai nevoie ca să prepari supă-cremă de cartofi:

6 cartofi 1 ţelină 1 albitură 1 praz 2 linguri ulei 1 ceapă sare piper roşu boabe 1 legătură pătrunjel

Cureţi şi speli cartofii, ţelina şi albitura, le faci cubuleţe, apoi le pui la fiert într-o oală cu apă. Tai partea albă de la praz şi puţin din cea verde, pe care o dai deoparte. Căleşti restul de praz într-o tigaie cu ulei încins, până devine uşor sticlos, apoi adaugi ceapa mărunţită. Le răstorni în oală şi laşi să fiarbă 25-30 de minute.

Când supa e gata, pui într-un blender legumele şi o cană din zeama în care au fiert şi le mixezi. Potriveşti gustul cu sare şi piper şi adaugi prazul păstrat. Mai laşi 10 minute să se combine aromele şi dai deoparte. Serveşti supa decorată cu frunze de pătrunjel.