Terină de vită cu legume
Te-am obişnuit cu fel de fel de reţete cu care să-ţi imprsionezi musafirii veniţi la masă. Iată încă una dintre ele!
Ce ai nevoie 500 g vinete 2 ardei graşi 3 linguri ulei de măsline 300 g carne de vită 250 g felii de şuncă 2 ouă 100 ml smântână 2 linguri busuioc şi pătrunjel verde tocate 2 linguri unt 2 linguri gelatină sare piper
Cum se prepară
Se spală vinetele şi ardeii. Vinetele se curăţă de coajă şi se taie felii potrivit de groase. Ardeii se curăţă de seminţe şi se taie fâşii groase. Se taie carnea cubuleţe şi se pun în blender. Se adaugă 50 g de şuncă, ouăle, smântâna, busuiocul, pătrunjelul, sare şi piper, după gust, şi se mixează totul bine. Se prăjesc feliile de vinete şi fâşiile de ardei în ulei încins şi se scot pe prosoape absorbante. Se unge cu unt şi se tapetează cu făină o formă de terină, se aşază pe fund felii de şuncă, se pune un strat din amestecul de carne, se acoperă cu felii de vinete şi de ardei şi se presară puţină gelatină. Se acoperă cu şuncă şi se repetă procedura până când se epuizează toate ingredientele. Se apasă uşor cu mâna şi se acoperă forma cu un capac sau cu o folie de aluminiu. Se aşază forma în alta mai mare, se toarnă apă cât să o acopere ¾ şi se introduce în cuptorul preîncălzit la 190° C timp de 40-45 de minute. Se lasă să se răcească foarte bine, se taie felii şi se serveşte decorată cu legume proaspete.