Tocăniță grișată din pipote și inimi de pui

tocanita jpg

Vrei să prepari ceva deosebit pentru masa de Paște? Îți recomandăm tocănița grișată din pipote și inimi de pui, care este creaţia chefului Toma bucătarul Cetăţii.

Ingrediente

1 kg pipote și inimi de pui

100 gr slăninuță de porc

1 leg. ceapă verde

150 gr ardei gras

50 gr pătrunjel

80 ml vin

50 gr griș

boia

Mod de preparare

Pipotele și inimile de pui se spală și se zvânta de apă. Ceapă verde se curăță se spală și se taie mărunt. Slănină se taie cubulețe. Ardeiul se curată se spală se zvânta și se taie mărunt.

Într-o cratiță topim la foc mic slănina, după care adăugăm ardeiul și ceapa. După ce acestea s-au prăjit adăugăm pipotele și inimile de pui. Lăsăm puțin la înăbușit ,adăugăm boiaua ș apă cât să treacă peste pipote. Așezonăm cu sare și piper și lăsăm să fiarbă la foc mic 1 ora.

După ce au fiert stropim cu vin, adăugăm grisul și amestecăm continuu până se îngroașă tocănița. La final adăugăm pătrunjelul tocat. Opțional putem adaugă și smântână. Se servește cu piure de cartofi.