Tort Doboş
Ni s-a făcut poftă de o porţie de tort Doboş şi nu ne-am putut abţine să îl preparăm.
Ingrediente (1 tort)
Pentru blat 5 ouă 125 g zahăr 5 linguri făină
4 ouă
150 g zahăr
2 linguri cacao
2 linguri lapte
200 g unt
100 g ciocolată neagră
3 linguri zahăr
fulgi de migdale, pentru decor
Mod de preparare
Pentru blat, freci gălbenuşurile cu zahărul până capătă o consistenţă cremoasă. Adaugi făina cernută şi albuşurile bătute spumă tare. Tapetezi forma de tort şi torni o parte din cremă, încât foaia să nu aibă mai mult de jumătate de cm grosime. Dai tava la cuptor, încălzit în prealabil, până se rumeneşte uşor foaia. Mai faci încă cinci foi, pe care le laşi la răcorit.
Pentru cremă, baţi pe baie de aburi ouăle cu zahărul, până se îngroaşă compoziţia. Adaugi ciocolata topită, combinată cu cacaua şi laptele şi amesteci până se omogenizează ingredientele. Dai deoparte şi laşi crema să se răcorească, amestecând constant. Freci spumă untul şi-l încorporezi în crema rece. Aşezi foile una peste alta, cu cremă printre ele, în afară de ultima foaie.
Topeşti zahărul pentru glazură într-o cratiţă şi-l întinzi peste foaia rămasă, aşezată pe un platou uns cu ulei, pentru ca zahărul topit să nu se lipească. Tai foaia felii, cât timp zahărul este cald, după care o aşezi peste tort. Presari de jur împrejur fulgi de migdale.