Crème brûlée, de la crema coaptă la desertul rafinat de astăzi

Francezii sunt experţi în deserturi fine, demne să fie servite la banchetele regale. Nu e de mirare că tot ei sunt cei care au rafinat crème brûlée, un desert foarte asemănător cu crema de zahăr ars.
Mai este cunoscut şi sub numele de cremă coaptă, crema catalană sau cremă englezească. Este formată dintr-un strat de cremă fină având deasupra un strat crocant de caramel.
Desert englez, franţuzesc sau spaniol?
Prima menţionare a unui desert cu numele de crème brûlée apare în 1691 în cartea de bucate a lui François Massialot, un bucătar francez. Numele de cremă coaptă sau cremă englezească a fost folosit de englezi pentru a descrie un desert foarte asemănător cu crème brûlée. Desertul era servit la Colegiul Trinity încă din 1879. Surprinzător este faptul că deserul nu mai apre în nicio carte de bucate franţuzească cu numele de crème brûlée până în anii 1980.
Defapt, desertul nu era foarte aperciat în Franţa până în jurul anilor 1990, când a devenit un simbol al bunăstării, fiind nelipsit din meniurile restaurantelor recent deschise. Prin intermediul restaurantelor franţuzeşti, desertul a depăşit graniţele ţării, fiind apreciat în statele Unite ale Americii, mai ales la New York
Spaniolii susţin că ei au preparat pentru prima dată desertul, sub denumirea de cremă catalană. Era un desert tradiţional, servit în ziua de Sfântul Iosif, deşi în prezent este servit cu orice ocazie. Crema era aromată cu coajă de lămâie sau de portocală, ori cu scorţişoară.

Cum se prepară
Desertul se coace în forme individuale. Caramelul a fost introdus recent în reţetă şi fie poate fi preparat separat şi doar pus deasupra, sau zahărul poate fi caramelizat direct peste cremă, cu o torţă specială. Desertul se serveşte la temperatura camerei.