Cum preparăm adevăratul babic de Buzău, salamul de casă picant şi gustos care l-a cucerit pe Napoleon

Babicul a fost adus pe meleagurile noastre de sârbi, existând şi o legendă care spune că Împaratul Napoleon, aflat în retragere după campania din Rusia, ar fi înnoptat în casa boierului Vernescu, la Buzău, iar la masă i-a fost adus de către starostele sârbilor buzoieni şi babic, pe care împăratul l-a apreciat. Napoleon ar fi primit în dar, la plecare, şi 20 de babici, iar în semn de mulţumire i-a scris boierului câteva rânduri de mulţumire.
Atunci când facem babic este foarte importantă încăperea în care îl preparăm, care trebuie să fie răcoroasă, bine aerisită şi să nu aibă ferestre în care soarele să bată direct. În cazul în care respectăm întocmai reţeta şi modul de preparare, babicul poate fi păstrat şi un an de zile într-un loc întunecos şi aerisit.