Frasinul combate retenţia de apă

Nu ai cum să nu recunoşti acest copac semeţ care este prezent, de regulă, în număr mare în regiunea pădurilor, dar şi a luncilor. Ştiai că remediile pe bază de frasin combat durerile de oase şi edemele?
Frasinul provine din familia botanică a Oleaceelor şi se înrudeşte cu liliacul şi cu măslinul. I se mai spune şi urm, frasin-de-munte, iar denumirea ştiinţifică este Fraxinus excelsior. De la frasin se folosesc în scop curativ scoarţa, frunzele dar şi seminţele, florile şi mugurii. Frunzele de frasin sunt utilizate sub formă de ceai ori infuzie, având funcţii diaforetice (provoacă transpiraţia), diuretice şi laxative. De asemenea, sunt de un real ajutor în tratarea gutei şi a reumatismului.
„Chinina Europei", cum a fost denumit frasinul, are ca substanţe active următoarele: ulei volatil, tanin, cvercitrină, rutină, vitamina C, fraxină, manitol, cupru, fier şi acizi organici.
Leacurile pe bază de frasin luptă împotriva febrei, determină transpiraţia, previne apariţia şi formarea cheagurilor de sânge şi favorizează scaunele. Scoarţa copacului contribuie la evacuarea secreţiilor de la nivelul bronhiilor şi ajută la întărirea ţesuturilor.
Atenţie!
Persoanele alergice la aspirină sau la oricare dintre compuşii plantei nu au voie să consume remedii pe bază de frasin, nici gravidele şi cele care alăptează. Nici cei cu enterocolite nu trebuie să ia leacuri cu frasin.
Ameliorează durerile reumatice
Fitoterapeuţii spun că infuzia din frunze de frasin combinată cu frunze de urzică şi mesteacăn te poate uşura de durerile reumatismale, şi de asemenea, contribuie la o mai bună circulaţie a sângelui. Procedezi astfel: iei 1 linguriţă de frunze uscate din fiecare şi le adaugi în 250 ml de apă clocotită. Pui capacul şi laşi la infuzat circa 15-20 de minute, după care strecori. Bei 1-2 căni pe zi.