Gusturi franţuzeşti într-o nouă brutărie deschisă în Capitală

brutarie jpeg

Francezii au un adevărat cult al produselor de patiserie şi al pâinii, existând chiar şi un patron al patiserilor, Saint Honoré, peste tot în Franţa fiind celebrate aceste delicatese. Şi bucureştenii au şansa, începând de aseară, să-şi procure, chiar de la o brutărie franţuzească („boulangerie“), pâine şi produse de patiserie făcute după reţete autentice.

Rafinament şi eleganţă

„Le Grenier a Pain“, situată în cartierul Aviaţiei chiar pe strada principală, aminteşte de celebrele cafenele pariziene în care poţi intra să bei o cafea şi să guşti minunatele preparate franţuzeşti.

image

Înconjurată de prieteni, de cunoştinţe şi de presă, creatoarea de modă Corina Pop, patroana brutăriei, ne-a spus: „Ne-am dorit să deschidem un loc prietenos cu produse de cea mai bună calitate. Aşa că am ales franciza „Le Grenier a Pain“, înfiinţată în 1998, şi câştigătoare a concursului . Franciza mai există şi în Rusia, Liban, Emiratele Arabe Unite, în China şi, de acum oficial, în România. Toate ingredientele din care facem pâinea, cozonacii şi produsele de patiserie sunt aduse din Franţa, pentru că, prin franciză, suntem obligaţi să obţinem gustul autentic.“



Recente

cuptor cu microunde shutterstock 1060457837 jpg
ulei de masline shutterstock 403638466 jpg
pulled pork shutterstock 1673261689 jpg
chiftele de rosii tomatokeftedes shutterstock 2103366965 jpg
image png
image png
3 banane jpg jpeg
fructe de mare jpg
cum alegi carnea jpg
suberek cu carne shutterstock 572050978 jpg
Clătite Qatayef  shutterstock 288837386 (1) jpg
conopida reteta vegana shutterstock 1503266795 jpg
cassoulet rață fasole shutterstock 341364947 jpg
involtini rulouri carne shutterstock 1788453905 jpg
ciocolata shutterstock 1375236380 jpg
pui kiev shutterstock 2034594404 jpg
cozonac visine shutterstock 2019888323 jpg
kugel budinca de cartofi  shutterstock 2018235002 jpg
castraveti covasiti shutterstock 2037878684 jpg
zacusca de vinete horia virlan shutterstock 1824405308 jpg