Istoria îngheţatei – Deliciul nelipsit al verii

Ce poate fi mai răcoritor într-o vară toridă decât o îngheţată delicioasă pe care să o savurezi în linişte? Fără acest desert savuros sezonul estival parcă nu ar mai avea acelaşi farmec. Îţi propunem o scurtă plimbare prin istoria ei.

Originile îngheţatei

Se pare că „bunica îngheţatei“ îşi are originile în China, cu peste două mii de ani în urmă. Pe atunci era preparată din orez fiert în lapte, cu diverse arome. Compoziţia era pusă apoi la răcit, în zăpadă. Multe din dulciurile tradiţionale chinezeşti erau făcute dintr-un amestec de sucuri şi fructe îngheţate, la care se adăuga uneori şi lapte.

Alexandru cel Mare se delecta adesea cu zăpadă şi gheaţă amestecată cu miere şi nectar. Şi recele Solomon aprecia băuturile răcite în timpul recoltei. În timpul Imperiului Roman, era adusă din munţi frecvent zăpadă, în care se adăugau fructe şi sucuri. Toate aceste preparate aveau probabil un gust asemănător îngheţatei de astăzi.

În 1295, Marco Polo a adus în Italia, din China, o reţetă similară sorbetului. Aceasta a stat se pare în secolul 16 la baza îngheţatei pe care o ştim cu toţii. În acelaşi timp, o reţetă de „lapte îngheţat“ avea să ajungă şi în Franţa, îndrăgită de ducesa Catherine de Medici, căsătorită cu regele francez Henri al II-lea. La curtea acesteia au fost aduşi bucătari italieni pentru a îi pregăti desertul preferat.

În vremurile acelea îngheţata era accesibilă doar celor bogaţi, fiind foarte scumpă, din cauza dificultăţilor legate de conservarea gheţii pe timpul verii. Dar, se pare că, pe la 1560, un doctor spaniol,  Blasius Villa Franca, ce trăia la Roma, a descoperit că, dacă se adăugau anumite săruri în zăpadă sau gheaţă, alimentele se congelau mult mai rapid. Descoperirea a dus la mărirea şi diversificarea producţiei de îngheţată, dar şi la răspândirea ei în toate ţările din Europa.

Cum era preparată în trecut

Iniţial, la prepararea îngheţatei nu erau folosite decât gheaţă, diferite fructe şi sirop. În anii 1800, o dată cu descoperirea nitratului de amoniu, care putea să răcească rapid alimentele , apar şi primele aparate de fabricare a desertului, în care se folosea şi compoziţia cu lapte.  În 1851, Jacob Fussell deschide prima fabrică de îngheţată în America, ce îi aduce un succes răsunător.

Înainte de inventarea refrigerării moderne, bucăţile de gheaţă se decupau în timpul iernii de pe mare, lacuri sau iazuri şi erau păstrate în găuri făcute în pământ, pentru a fi folosite pe timpul verii.

În 1899, Auguste Gaulin a inventat omogenizatorul, care a ajutat la obţinerea unei texturi mai fine a îngheţatei, iar în 1902 tot el inventează un frigider de îngheţată, care permite solidificarea mai rapidă a desertului.

În Ţările Române acest deliciu a fost gustat pentru prima dată la curtea lui Constantin Brâncoveanu, ale cărui tabieturi culinare rivalizau cu cele mai sofisticate curţi ale acelor vremuri.

Numele inventatorului cornetului de îngheţată rămâne mai puţin sigur, existând mai mulţi candidaţi care îşi revendică descoperirea. Cert este că acesta a luat naştere din nevoia ca desertul să poată fi servit pe un suport comestibil, mai util decât serveţelele, ambalajele sau vasele în care era oferit la început.

Îngheţata a evoluat în timp de la deliciu destinat doar capetelor încoronate la un desert extrem de popular, de care oricine se poate bucura într-o zi caniculară.

Sursa foto: pixabay.com