Mamma mia, paste!

Delicioasele paste, cu savorile lor inconfundabile şi cu sosurile lor multicolore, sunt preparate şi consumate de când lumea - şi în Europa, şi în Asia, şi în Orientul Mijlociu. Însă cele mai cunoscute sunt cele italiene.

Istoria pastelor e veche de secole. Intră în meniurile popoarelor din toate colţurile lumii, dar se pare că chinezii sunt cei mai vechi consumatori. Una dintre legende spune că Marco Polo le-a adus din Asia în Italia, dar există dovezi scrise cum că etruscii şi romanii le cunoşteau reţeta.

Cert e că, de-a lungul anilor, prepararea pastelor s-a diversificat enorm. Şi, chiar dacă apreciază şi tăiţeii asiatici, europenii de astăzi rămân fanii pastelor din Italia. Pe bună dreptate!

Popularele spaghetti

Cine nu le-a avut, vreodată, în farfurie? Fac parte din categoria pastelor lungi, servite cel mai aesea cu sos de roşii sau cu sos de brânză. Prin tradiţie, sunt făcute din făină de grâu dur. Fiind mai greu de mestecat, nu se recomandă în salate.

Numele lor vine de la italianul „spago“, care dă diminuntivul „spaghetto“, şi care înseamnă „coardă“.  De reţinut că, la italieni, variantele mai groase sau mai subţiri ale aceleluiaşi tip de paste sunt desemnate prin adăugarea, la denumirea de bază, a terminaţiilor „oni“ şi „ini“. De aici, acele spaghettoni şi spaghettini. 

Penne – pentru sosurile consistente

Fac parte din categoria paste scurte şi sunt uşor de consumat cu sosuri grele. Au formă tubulară, numele lor fiind plurarul de la latinescul „penna“, adică pană de scris. Există două tipuri de penne, unele netede la exterior („lisce“), şi altele cu striaţii („rigate“). Acestea din urmă reţin mai bine sosurile pe suprafaţa lor. Se gătesc „al dente“, cu o consistenţă fermă şi elastică atunci când sunt muşcate. Dintre sosurile care le acompaniază, cel mai folosit este pesto, pe bază de busuioc genovez, seminţe de pin, ulei de măsline şi brânză rasă (pecorino romano sau parmigiano reggiano). Se pot folosi în salate.

Farfalle – fluturii din farfurie

Au forma imposibil de confundat a unei fundiţe sau al unui fluture ( „farfalla“, în italiană). În comerţ, poţi găsi şi variante colorate – roşii, cu adaos de sos de tomate, verzi -  cu spanac. Se consumă cu sos de roşii şi smântână, dar sunt extrem de bune şi de arătoase în salatele cele mai diverse.

Fusilli – savuroasele spirale

Au forma spiralată şi seamănă cu un tirbuşon. Ca în cazul suratelor farfalle, pot fi produse din grâu dur, cu adaos de roşii sau de sfeclă roşie – pentru varianta purpurie, de spanac – pentru verde, sau de cerneală de sepia – pentru culoarea neagră. Se folosesc cu sosuri variate (pesto, spre exemplu), dar dau excelent şi în salate.

Canneloni – cilindrii umpluţi

Sunt cu diametrul sensibil mai mare ca al altor paste cilindrice. Se umplu cu diverse ingrediente şi se dau la cuptor. Se servesc acoperite cu sos. Umplutura include spanac şi brânză ricotta sau carne tocată de vită, sosurile folosite fiind de roşii şi Bechamel (deasupra pastelor). Anumite tipuri de canneloni trebuie fierte înainte de fi umplute şi date la cuptor, pentru altele este suficient să se folosească o umplutură mai puţin consistentă şi un sos mai diluat. În Catalonia, pe 26 decembrie, se serbează Sfântul Ştefan, şi se servesc canneloni umplute cu diverse tipuri de carne (inclusiv cu carne de curcan), „recuperate“ de la masa de Crăciun. Canneloni sunt foarte populare şi în Argentina şi Uruguay, fiind consumate la mesele în familie, duminica.

Foto: Shutterstock