Pe urmele Sânzienelor

An de an, la 24 iunie, se celebrează Sânzienele sau Drăgaica. O sărbătoare plină de ritualuri magice, cu scopuri precise: să aducă prunci sănătoşi femeilor căsătorite, să-i vindece pe suferinzi, să dea rodnicie lanurilor şi să aducă iubirea tinerelor nemăritate.

Ziua în care se culeg plante de leac

În credinţa populară, Sânzienele sunt nişte fete deosebit de frumoase, cu părul bălai, care trăiesc ascunse în păduri. Se spune că, în noaptea de 23 spre 24 iunie, se prind în hore şi le dau din puterile lor magice plantelor de leac.

De aceea, dimineaţa Sânzienelor e cea mai potrivită pentru ca plantele să fie culese. În unele sate, mai sunt şi acum bătrâne care urmează ritualul vechi de ani şi ani şi merg să culeagă ierburile vindecătoare, care le vor apăra de boli şi de farmece pe tot parcursul anului.

Sânzienele se pot transforma însă în zâne rele, numite iele, dacă nu le este respectată ziua.

În zorii zilei de 24 iunie, în unele sate uliţele se umplu de alaiuri cu flăcăi care-şi pun flori de sânziene la pălării, dar şi de tinere îmbrăcate în costume tradiţionale. Cea mai frumoasă dintre ele va fi aleasă drept Drăgaica (numele sărbătorii în Muntenia şi Oltenia) şi va purta o cunună făcută din spice de grâu şi din sânziene.

Apoi fetele merg din casă în casă şi în fiecare curte joacă dansul Drăgaicelor, menit să aducă bunăstarea gazdelor.

Fetele află dacă se căsătoresc

Sărbătoarea are o mare însemnătate şi pentru fetele nemăritate. După ce apune soarele, ele merg să culeagă sânziene, pe care le împletesc într-o coroniţă. Înainte de miezul nopţii, o aruncă pe acoperişul casei. Dacă rămâne pe acoperiş, e semn că nunta este pe aproape.

De cade, înseamnă că tânăra trebuie să mai aştepte. O altă tradiţie spune că fetelor singure, care-şi pun sub pernă flori de sânziene, le va apărea în vis viitorul soţ. Toţi cei care şi‑au găsit jumătatea trebuie să se scalde împreună într-un râu sau în mare, astfel iubirea lor va rămâne eternă.

În noaptea Sânzienelor, flăcăii se adună pe dealuri, unde aprind focuri, agită făclii şi cântă din bucium. În unele sate din Ardeal, obiceiul este văzut ca un ritual de purificare. Tinerii sar peste focurile pe care le aprind. Tradiţia mai spune că este ultima zi în care mai cântă cucul, căci Drăgaicele îi fură glasul. Dacă mai cântă după ce sărbătoarea trece este semn rău, căci se anunţă secetă.

sursa foto: arhiva Muzeului satului