Şarlota, principesa cremelor
Ouăle, zahărul, gelatina, vanilia, făina şi laptele sunt ingrediente comune din care se pot prepara o mulţime de reţete de prăjituri care mai de care mai delicioase. Printre ele, şi şarlota, un desert cu blat copt în cuptor şi cremă, care poate fi servit cald sau rece şi a cărui origine este controversată încă. Şi pentru că a străbătut o istorie lungă şi transcontinentală nu e de mirare că are atâtea forme, feluri, arome şi dichisuri.
După unii istorici, prăjitura ar fi fost la origine felul de mâncare medieval a cărui denumire era charlyt (mâncare cu cremă, în engleza veche). În secolul al XV-lea, mâncarea cu carne numită charlets era foarte populară. Bucătăria elisabetană cunoaşte un tip de desert care-i seamănă: pişcoturi sau felii de pâine unse cu cremă. O reţetă de la 1598 vorbeşte despre un fel de mâncare a cărui componentă principală este crema din diferite ingrediente: „Pişcotul este aromat cu vin alb sau sherry (vin de Xerxes) şi este acoperit cu cremă şi frişcă”.
După cum susţine Oxford English Dictionary, prima atestare a şarlotei apare în 1796 şi, în următorul deceniu, găsim cel puţin o reţetă de şarlotă cu mere, „o prăjitură maro cu înveliş crocant şi miez moale din piure de mere”.
După alţii însă, desertul ar fi luat numele soţiei regelui George al III-lea al Marii Britanii, regina Charlotte (1744-1818), mare cultivatoare de mere, de aici şi întreaga bibliotecă de reţete de şarlote cu mere, pere, piersici şi alte fructe.
