Paste cu cârnaţi şi broccoli

1 paste cu carnati si broccoli jpg jpeg

O cină rapidă, sănătoasă şi consistentă? Iată reţeta!

De ce ai nevoie ca să faci paste cu cârnaţi şi broccoli:

225 g paste penne

450 g broccoli, curăţat şi rupt bucheţele

1 lingură ulei

170 g cârnaţi de pui afumaţi, tăiaţi în 8 bucăţi

piper negru, măcinat

sare

1-2 linguri zeamă de lămâie

50-60 g brânză, rasă

Cum prepari paste cu cârnaţi şi broccoli:

Pui pastele la fiert în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj. În ultimele 2 minute adaugi broccoliul. Scurgi şi păstrezi 2/3 cană din apa în care au fiert. Acoperi pastele ca să rămână calde.

Într-o tigaie, pui cârnaţii la călit în uleiul încins, 6 minute sau până se rumenesc, amestecând din când în când. Adaugi apa păstrată, amestecul de paste şi broccoliul. Potriveşti gustul cu sare şi piper. Laşi să dea în clocot, iar după 2 minute torni zeama de lămâie şi presari brânza rasă. Le serveşti calde sau reci, după preferinţă.

Sursa: http://www.myrecipes.com/recipe

http://www.myrecipes.com/recipe