Tort cu cremă de zahăr ars

1 tort crema zahar ars shutterstock 753357436 jpg jpeg

Crema de zahăr ars (creme caramel) este un desert clasic francez, preluat în multe alte gastronomii. Şi la noi este o prăjitură foarte populară, nelipsită de la ocazii speciale. Însă atunci când combini crema de zahăr ars cu un tort, obţii un desert cu-adevărat special.

Menţionată pentru prima oară în Franţa în 1691, crema de zahăr ars este o combinaţie simplă de ouă, lapte (sau smântână dulce lichidă), zahăr şi vanilie. În combinaţie cu zahărul caramelizat, acest desert, copt la bain marie, devine o cremă fină şi aromată. Există câteva variaţiuni ale ei: de la crema catalană în Spania la desertul numit Trinity Burnt Cream, în Anglia. Deşi unii consideră că originile s-ar putea să nu fie franceze, creme caramel este considerat un desert clasic al cofetăriei din această ţară.

De-a lungul timpului, reţeta a avut diverse modificări: în componenţa cremei pot intra ingrediente precum mere, ciocolată, piure de dovleac etc. De asemenea, prin adăugarea unui aluat de tip pandişpan, obţinem un tort delicios şi fin, cu blat însisopat şi cremă onctuoasă.

Iată cum se pretară tortul de cremă de zahăr ars.

Ingrediente

Pentru cremă: 3 ouă

2 gălbenuşuri

500 ml lapte (3,5 % grăsime)

250 g zahăr

1 linguriţă extract de vanilie

Pentru blat:

2 ouă

80 g zahăr

120 g făină

1 praf de sare

1 esenţă de vanilie

Pentru crema de zahăr ars, mixezi ouăle cu gălbenuşurile şi cu jumătate din cantitatea de zahăr şi extractul de vanilie. Torni laptele mixând în continuare, iar când s-a omogenizat dai deoparte.

Caramelizezi într-o cratiţă restul de zahăr, apoi, când e lichid şi auriu, îl torni cu grijă într-o tavă rotundă (cu diametrul de 16-18 cm) sau într-o tavă de cozonac şi îl întinzi pe pereţii vasului. Îl laşi să se întărească. Torni compoziţia pentru cremă, aşezi tava în altă tavă mai mare, cu apă fierbinte şi dai la cuptor, la 170 °C.

Între timp, faci blatul. Baţi albuşurile spumă tare cu sarea, adaugi gălbenuşurile, pe rând, esenţa de vanilie şi, la sfârşit presari făina pe toată suprafaţa. O încorporezi în compoziţie amestecând uşor, de jos în sus, cu o spatulă.

Când crema din cuptor începe să se coaguleze, adaugi, lingură cu lingură, aluatul pentru blat. Dai din nou la cuptor încă 20-25 de minute de minute, până ce blatul e rumenit. Laşi tortul să se răcească în tavă, câteva ore, după care îl răstorni pe un platou. Nu este nevoie să-l însiropezi, pentru că acesta va fi însiropat de la siropul de caramel. Îl ţii la frigider câteva ore ş înainte de servire şi îl decorezi după inspiraţie.

FOTO Shutterstock