Burger de curcan
te invităm să faci o incursiune în ţara condimentelor, a mâncărurilor savuroase şi a combinaţiilor neaşteptate: India. Reţeta de mai jos este unul din cele mai bune exemple.
Ingrediente
450 g piept de curcan tocat 1 ceapă mare roşie 2 căţei de usturoi zdrobiţi 1 lingură ulei de măsline 2 linguri ghimbir proaspăt tocat 1 ardei gras roşu 1 linguriţă pudră de curry 100 ml suc de roşii 4 linguri conservă de mango (chutney) 100 ml iaurt simplu degresat 1 lingură frunze de coriandru 2 linguri pesmet sare ulei pentru prăjit
Mod de preparare
Încălzeşti uleiul, adaugi ceapa tocată mărunt, usturoiul, ghimbirul şi le prăjeşti, amestecând permanent, 5 minute, până când ceapa începe să se rumenească uşor. Scoţi deoparte, într-un castron mare, jumătate din amestec.
În amestecul rămas în tigaie adaugi ardeiul gras tăiat cubuleţe şi îl prăjeşti până devine crocant. Adaugi o linguriţă de curry, prăjeşti un minut, adaugi sucul de roşii şi două linguri chutney de mango tocat şi mai fierbi un minut. În amestecul de ghimbir cu ceapă din castron adaugi două linguri de chutney, carnea de curcan tocată, iaurtul, frunzele de coriandru tocate, pesmetul şi sare.
Amesteci bine toate ingredientele. Împarţi compoziţia în părţi egale, modelezi burgeri pe care îi prăjeşti în ulei bine încins, până se rumenesc frumos pe ambele părţi. Îi serveşti calzi.