Chiftele umplute cu brânză, în sos de roşii

chiftele in sos de rosii jpeg

Un preparat clasic şi delicios în acelaşi timp. Copiii vor adora chiftelele umplute cu brânză, în sos de roşii, mai ales dacă sunt servite alături de cartofi copţi.

De ce ai nevoie pentru chiftele umplute cu brânză, în sos de roşii

120 g ciuperci

1 ceapă

450 g carne tocată vită

450 g carne tocată porc

1 ou

3-4 căţei de usturoi

sare

piper

15 cubuleţe brânză

250 ml suc de roşii

ulei, pentru prăjit

Cum se prepară chiftele umplute cu brânză, în sos de roşii

Toci ceapa şi ciupercile. Încingi 2 linguri de ulei şi le căleşti  până ce scade apa de la ciuperci. Separat, combini, carnea tocată cu oul, condimente după gust şi ciupercile călite. Formezi cu mâna umedă chiftele şi aşezi în mijloc o bucată de brânză. Căleşti chiftelele, însă nu cât să fie făcute complet. Le aşezi într-o tavă, torni sucul de roşii şi le dai la cuptor 25-30 de minute.

Sursa foto http://baconmybroccoli.com

http://baconmybroccoli.com