Chifteluțe cu sos de mărar

Chifteluțele cu sos de mărar sunt un preparat tradițional, sățios și ideal pentru prânzurile în familie.

chiftelute cu sos de marar jpg

Ingrediente

Pentru chifteluțe:

500 g carne de curcan tocată

1 ou

1 lingură pesmet

1 ceapă, tăiată mărunt

3 căței de usturoi zdrobiți

1 linguriță coriandru măcinat

1 linguriță boia afumată

sare

piper

Pentru sos:

1 legătură mărar

200 g smântână pentru gătit

1 lingură ulei

2 linguri unt

150 ml supă de legume

1 legătură coriandru, tăiat fin

1 ceapă, tocată mărunt

2 ouă

sare

piper

Mod de preparare

Pentru chifteluțe, amesteci carnea cu restul ingredientelor și potrivești gustul de sare și de piper. Omogenizezi compoziția și o dai la frigider cel puțin 2 ore. După expirarea timpului, formezi chifteluțele cu mâinile umede și le așezi pe o tavă în care ai întins hârtie de copt. Dai tava la cuptorul încins și le lași aproximativ 30 de minute.

Pentru sos, topești untul împreună cu uleiul, adaugi ceapa și o călești cu sare și cu piper, după gust, până când devine sticloasă. Torni supa și lași să dea câteva clocote, apoi răstorni smântâna, pui chifteluțele și le mai ții doar 10-15 minute ca să se combine aromele. Adaugi mărarul tocat fin, amesteci și oprești focul.

Servești chifteluțele stropite cu sos din belșug, alături de piure de cartofi și de legume sotate.