Clătite cu pui şi ciuperci picante

clatite pui ciuperci picante shutterstock 85818883 jpeg

Secretul gustului acestor clătite sunt ghebele şi boiaua. Te vei convinge de asta când le vei găti.

Ingrediente

Pentru aluat

2 ouă 200 g făină 300 ml lapte 200 ml apă minerală 1 praf de copt 1 linguriţă boia iute

Pentru umplutură

150 g ghebe din conservă

1 piept de pui

100 g caşcaval

1 ou

1 ardei iute

1 lingură făină

1 legătură mărar

ulei

sare

piper

Cum se prepară

Se amestecă făina cu praful de copt, laptele, apa minerală, ouăle, boiaua şi puţină sare până se obţine un aluat de clătite omogen care se lasă să se odihnească 30 de minute.

Se scurg ghebele de zeamă, se taie în două dacă sunt mai mari şi se călesc în două linguri de ulei încins. Se adaugă pieptul de pui tocat cubuleţe foarte mici, ardeiul iute şi se lasă să se înăbuşe 15 minute. Când s-a pătruns bine, se potriveşte gustul de sare şi piper, se ia de pe foc şi se adaugă oul, făina, caşcavalul ras şi mărarul tocat.

Se umplu clătitele cu compoziţia de carne, se aşază într-o tavă unsă şi se dau la cuptor pentru 10 minute. Se pot servi cu un sos de roşii picant.

sursa foto: Shutterstock