Piure de cartofi cu salată de varză acră și carne

Acest fel de mâncare este sățios și reconfortant, ideal pentru un prânz consistent sau o cină savuroasă.

piure cu varza acra si carne jpg

Ingrediente

Pentru piure

1 kg cartofi albi

1/2 pachet unt la temperatura camerei

200 ml lapte la temperatura camerei

50 ml smântână la temperatura camerei

sare

Pentru salata de varză

1 varză de mărime potrivită

piper

ulei, după gust

Pentru friptură

1 bucată coaste afumate

1 pahar bere

codițe ceapă verde

pătrunjel

rozmarin

Mod de preparare

Tai coasta de porc în bucăți și o ții în apă peste noapte, ca să se desăreze. Dimineața, o clătești și o așezi într-o tavă cu apă. Acoperi cu folie de aluminiu și o ții la cuptor 30 de minute. O dai cu sare și cu piper, dacă este cazul. Dai folia deoparte, torni un pahar cu bere și o mai ții o oră. O scoți, o lași să se odihnească, apoi o dezosezi.

Pentru piure, speli bine cartofii, îi cureți, îi tai cuburi și îi pui la fiert cu o linguriță de sare. Îi lași până când se înmoaie, apoi îi pui într-o strecurătoare din metal. Îi ții câteva minute apoi îi zdrobești cu presa sau cu furculița. Adaugi untul, amesteci, pui, în fir subțire, laptele, amesteci, apoi smântâna și omogenizezi. Îl lași deoparte.

Pentru salată, îndepărtezi primele două foi de la varză, o tai în jumătate, apoi o faci fideluță. O pui într-un vas cu apă și o ții 30 de minute, apoi o scurgi bine. O amesteci cu ulei și cu piper după gust.

Așezi pe farfurie piure de cartofi, peste care pui carne și salată de varză. Decorezi cu codițe de ceapă verde tăiate fin, cu rozmarin și cu fire de pătrunjel.