Sandviş cu costiţă afumată
Răsfaţă-te cu o porţie din aceste sandvişuri la cină! sau oricând!
Ingrediente (4 porţii) 200 g costiţă afumată 200 g caşcaval 1 fir de ceapă verde 10 roşii cherry frunze de busuioc verde sare piper 8 felii de pâine prăjită
Mod de preparare
Tai costiţa cubuleţe, le rumeneşti uşor în tigaie, fără adaos de grăsime, apoi le scoţi deoparte. Tai caşcavalul şuviţe, ceapa o tai rondele subţiri şi roşiile le tai cubuleţe.
Aşezi pe feliile de pâine şuviţe de caşcaval, costiţă rumenită şi roşii. Presari rondele de ceapă verde, frunze de busuioc, sare şi piper, după gust. Aşezi sandviciurile pe un platou termorezistent şi le introduci în cuptor pentru circa 10 minute, până se topeşte caşcavalul şi roşiile se rumenesc uşor. Le serveşti imediat.