Supă germană cu găluști

Supa germană cu găluști este un preparat tradițional reconfortant, popular în bucătăria germană.

supa germana cu galusti jpg

Ingrediente

Pentru supă

1 litru supă de pui sau apă

2 tulpini de țelină

2 morcovi medii

30 g unt

500 g cartofi

sare

200 ml smântână pentru gătit

1 ceapă mare

piper

pătrunjel proaspăt

Pentru găluști

200 g făină

100 ml lapte

1 ou

1 linguriță sare

1 linguriță praf de copt

Mod de preparare

Cureți și toci cartofii cuburi mici, tai tulpinile de țelină felii subțiri, morcovii rondele și ceapa mărunt.

Într-un bol, amesteci făina, sarea și praful de copt. Adaugi oul și laptele, amestecând până când obții un aluat moale, dar ferm. Dacă aluatul este prea lipicios, mai adaugi puțină făină.

Călești ceapa în unt, într-o oală, până devine translucidă, circa 5 minute. Pui cartofii, țelina și morcovii. Călești legumele 5-7 minute. Torni supa de pui sau apa peste legume și aduci la punctul de fierbere. Reduci focul și lași să fiarbă la foc mic până când legumele sunt moi, 15-20 de minute.

Între timp, pregătești găluștile: cu mâinile ușor umede, formezi mici bile de aluat și le adaugi în supa care fierbe. Lași găluștile să fiarbă 10-12 minute, până se ridică la suprafață.

Adaugi smântâna pentru gătit și amesteci bine, apoi condimentezi cu sare și piper după gust. Servești supa caldă, garnisită cu pătrunjel proaspăt.