Curcan umplut

curcan umplut jpeg

Curcanul, nelipsit de pe mesele de Sărbătoare ale americanilor, şi-a făcut loc uşor şi pe cele ale românilor. Iar pentru că are o carne mai sănătoasă, fără colesterol, este din ce în ce mai preferată în meniuri.

Ingrediente (10 porţii) 1 curcan mic 300 g ficăţei de pui 200 g bacon sau şuncă 3 felii de pâine (fără coajă) 2 ouă 100 g unt 5-6 ciuperci 3 căţei de usturoi 2 linguri ulei 4 linguri coniac 300 ml supă de pui strecurată 2 foi de dafin cimbru oregano rozmarin 1 crenguţă de salvie sare piper Mod de preparare

Cureţi curcanul, îl usuci bine în interior, îl ungi cu usturoi frecat cu ulei şi-l presari cu sare şi piper, după gust, apoi îl laşi să stea la rece circa 30 de minute să se condimenteze.

Între timp, tai mărunt baconul, îl rumeneşti uşor în tigaie, apoi adaugi ciupercile tocate şi ficatul de pui tăiat bucăţele mici. Condimentezi cu sare şi piper, după gust, laşi până scade zeama şi dai compoziţia să se răcească. Adaugi miezul de pâine tăiat cubuleţe, ouăle bătute, cimbru, oregano şi rozmarin, după gust, după care amesteci bine.

Introduci umplutura în burta curcanului, prinzi deschizătura cu scobitori pentru a nu se împrăştia în timpul preparării, ungi curcanul pe deasupra cu unt moale şi îl aşezi într-o tavă mare unsă generos cu unt. Adaugi în tavă supa de pui strecurată, două foi de dafin şi crenguţa de salvie. Acoperi cu folie de aluminiu şi introduci tava în cuptorul bine încins pentru circa o oră şi 30 de minute.

După o oră, scoţi folia de aluminiu, stropeşti curcanul cu sosul din tavă şi cu coniac, apoi o introduci din nou în cuptor pentru a se rumeni frumos deasupra. Îl laşi să stea 15 minute în cuptorul stins, înainte de a fi porţionat şi servit.