Budincă de cartofi cu caşcaval

Prepară pentru masa de prânz această budincă de cartofi cu caşcaval ras.
De ce ai nevoie pentru budincă
500 g piure de cartofi
200 g smântână
3 ouă
100 g caşcaval ras
70 g unt
3 linguri smântână
200 g şuncă
sare
pesmet
ulei
suc de roşii
Cum se prepară budinca
Freci untul spumă, încorporezi, pe rând, gălbenuşurile, 50 g caşcaval, 100 g smântână, piureul de cartofi, albuşurile bătute spumă şi sare, după gust amestecând uşor cu o spatulă.
Separat, combini şunca tăiată cubuleţe cu restul de smântână. Ungi o tavă cu puţin ulei, presari pesmet, întinzi jumătate din compoziţia cu cartofi, întinzi şunca şi termini cu cartofi. Torni suc de roşii, după gust, presari caşcaval şi dai la cuptorul încins aproximativ 20 de minute.