Cel mai bun tort de ciocolată şi frişcă

Luna lui Mărţişor merită sărbătorită aşa cum se cuvine: cu o felie de tort delicios de ciocolată şi cu multă voie bună! Încearcă reţeta pe care ţi-o recomandăm astăzi şi lasă-te ispitită de un desert apetisant.
Ingrediente
Pentru blat
300 g ciocolată neagră 100 g unt 250 g zahăr 1 praf de sare 4 ouă 200 g făină 2 linguriţe rase praf de copt
Pentru cremă
500 g smântână cu 30% grăsime
150 g zahăr
Pentru decor
fulgi de ciocolată căpşuni
cacao
Preparare
Pentru blat, topeşti ciocolata pe baie de aburi şi o laşi să se răcească. Între timp, mixezi untul cu zahărul şi cu sarea. Adaugi ouăle şi continui să mixezi. Pui făina şi praful de copt amestecând cu o spatulă. La final, adaugi ciocolata topită. Aluatul obţinut îl torni într-o tavă tapetată şi-l dai la cuptorul preîncălzit la 175 °C 20 de minute, îl laşi să se răcească 15 minute în tavă şi îl aşezi pe un platou.
Pentru cremă, baţi smântâna cu zahărul până obţii o cremă groasă. Aşezi peste blatul răcit complet feliuţe de căpşuni, apoi întinzi crema. Decorezi tortul cu fulgi de ciocolată, cu căpşuni şi presari cacao. Îl dai la frigider 3 ore.
Foto: Profimedia