Cele mai bune minitarte cu pere

La mesele festive, când vrei să îi răsfeţi pe cei dragi cu un desert făcut cu mâinile tale, alege o reţetă simplă de minitarte cu pere.
Ingrediente
Pentru aluat
250 g făină 150 g unt 50 g zahăr 3 linguri apă rece
Pentru umplutură
500 ml lapte
3 gălbenuşuri
2 linguri făină
100 g zahăr pudră
esenţă vanilie, după gust
4 pere din compot
2 linguri dulceaţă acrişoară
Preparare
Amesteci untul rece, tăiat cubuleţe, cu făina până când capătă o consistenţă sfărâmicioasă. Pui zahărul, torni apa şi omogenizezi. Înfăşori aluatul în folie şi-l dai la rece 30 de minute.
Pui pe foc 300 ml de lapte, iar pe restul îl amesteci cu gălbenuşurile, făina şi zahărul. Când laptele de pe foc începe să clocotească, îl dai deoparte, îl torni în fir subţire pe cel rece şi aşezi din nou pe foc, amestecând constant până când se îngroaşă crema. Pui esenţa de vanilie, omogenizezi şi laşi la răcit.
Împarţi aluatul în bucăţi egale, din care întinzi foi pe care le aşezi în formele de minitarte. Le dai la cuptor până când se rumenesc, apoi le laşi la răcit. Le scoţi din forme, pui cremă, felii de pere şi dulceaţă, şi serveşti.
Foto: Profimedia