Cozonac cu nucă

1366462106 9531cozonac 20cu 20nuca jpeg

Cozonacul, bun la zi de sărbătoare, dar şi atunci când ţi se face poftă de un desert consistent. Ca să-ţi iasă un cozonac cu nuca mai pufos foloseşte drojdie proaspătă!

Ingrediente:

Pentru aluat: 1 kg făină, 100 g drojdie, 3 ouă întregi, 3 gălbenuşuri, ½ l lapte, 250 g zahăr, 150 ml ulei, 150 g unt, coaja rasă a unei lămâi, 1 pacheţel zahăr vanilat, ½ linguriţă sare

Pentru umplutură: 300 g miez de nucă, 100 g zahăr, 2 linguri cacao de bună calitate, 1 pacheţel zahăr vanilat, 2 linguri rom, 3 albuşuri

Mod de preparare: Pregăteşti o plămadă din drojdie, o lingură de zahăr, două linguri lapte şi două linguri cu făină. O laşi la dospit 30 de minute, la loc cald. Amesteci plămada cu făina proaspăt cernută, adaugi restul ingredientelor, pe rând, şi frămânţi un aluat elastic pe care îl laşi la crescut timp de o oră, la loc cald.

Macini miezul de nucă, îl amesteci cu zahărul, cacaua şi aromele, iar la sfârşit adaugi albuşurile bătute spumă. Amesteci uşor. Împarţi aluatul în două şi întinzi foile pe planşeta (masa) unsă cu puţin ulei, torni compoziţia de nuci, o întinzi pe toată suprafaţa şi rulezi.

Aşezi rulourile în tăvile unse cu puţin ulei şi laşi aluatul de cozonac la crescut 20 de minute. Apoi le ungi cu gălbenuş şi le dai acest cozonac cu nuca la cuptorul încins pentru 60 de minute, la foc moderat.

Cozonac de post fara framantare

Cozonac cu fructe confiate

Cozonac fara dospire