Fursecuri cu lămâie

Foarte fragede, aromate cu lămâie, pudrate cu zahăr, aceste miniaturi dulci vor fi pe gustl întregii familii. Nu te vei putea opri să le savurezi!
- 260 g făină
- 8 g praf de copt
- 1 praf de sare
- 110 g unt
- 200 g zahăr tos
- 2 ouă
- 1 lămâie
- ¼ linguriţă esenţă de lămâie
- 1 praf de turmeric
- 150 g zahăr pudră
Dai drumul la cuptor la 170 °C şi tapetezi o tavă. Într-un bol, amesteci făina cu praful de copt, turmericul şi cu sarea. Separat, mixezi untul, la temperatura camerei, cu zahărul până când obţii o consistenţă cremoasă. Razi lămâia şi o storci. Încorporezi în unt ouăle, coaja de lămâie, esenţa de lămâie şi 2 linguri de zeamă de lămâie. Adaugi făina şi omogenizezi.
Dai compoziţia la rece pentru cel puţin o oră. Iei cu o lingură aluat de fursecuri, îl rulezi sub forma unei bile în palme, apoi o treci prin zahărul pudră. Aşezi fiecare fursec în tavă, lăsând spaţii între ele, apoi le ţii la cuptor 11-12 minute. Sunt gata atunci când se crapă, iar marginile acestora se întăresc.
Le laşi 5 minute să se răcească în tavă, înainte de a le transfera pe un grătar.
FOTO: Shutterstock